AGENDA CONDUCERII
Obiectivul general al conducerii Orasului Roznov îl reprezintă dezvoltarea echilibrată şi armonioasă a localităţii prin crearea şi prin susţinerea unui mediu economico- social competitiv, stabil, sănătos şi diversificat, care să asigure creşterea economică continuă şi calitatea vieţii cetăţenilor orasului, corelate cu obiectivele asumate de România .
În acest context, poate mai mult ca niciodată, se impune necesitatea existenţei unei viziuni strategice pe termen lung, care să traseze direcţiile de dezvoltare a localităţii, exprimând o abordare integrată a problemelor cu care se confruntă comunitatea şi prezentând aspiraţiile de dezvoltare ale acesteia, bazate pe potenţialul local existent.
Activitatea instituţiei noastre şi misiunea acesteia se rezumă la îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii şi creşterea bunăstării atât pentru generaţiile prezente, cât şi pentru cele viitoare, prin promovarea unei economii dinamice şi competitivă, care să asigure locuri de muncă, un înalt nivel de educaţie, ocrotirea sănătăţii, coeziunea socială şi protecţia mediului, într-o lume sigură, ce respectă diversitatea culturală, în concordanţă cu obiectivele stabilite la nivel naţional de implementarea politicilor proeuropene.
În concluzie, îndemnul care ne ghidează în activitatea noastră este : „Gândeşte global şi acţionează local ! ” .
Primar ,
Ionel Ciubotaru
Depunere oferta in vederea atribuirii lucrarii la obiectivul „Amenajare trotuare si parcari in orasul Roznov
Primaria Orasului Roznov invita operatorii economici interesati sa depuna oferta in vederea atribuirii prin cumparare directa a contractului de lucrari la obiectivul:”Amenajare trotuare si parcari in orasul Roznov judetul Neamt
MASTER PLAN APA + CANALIZARE
MASTER PLAN DESEURI
Anexe:
- Master Plan Neamt ANEXE
- Anexa 2.8-3 Spatii depozitare -Neamt
- RO Anexa 2.8-3 Spatii depozitare – Neamt
- RO anexa 3.4.1&3.6-1&3.6-2 generare deseuri voluminoase periculoase
- RO Anexa 3.4-1 Generarea deseurilor municipale NEAMT
- RO Anexa 3.6-2 Prognoza ambalaje NEAMT
- RO Anexa 5.3-2 ALTERNATIVE 1
- RO Anexa 5.3-4 TOTAL ALTERNATIVE 2
- RO Anexa 5.4-1 FICHTNER Report amplasamente
- RO Anexa 5.4-1 FICHTNER Report on Site Search ANEXE_a