ISU Neamț are punct de lucru la Roznov

Începând cu data de 20 iunie 2022, ora 08.00 a fost operaționalizat punctul de lucru al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Petrodava al Județului Neamț, amplasat în orașul Roznov pe strada Nicolae Roznovanu, nr. 270 într-o clădire amplasată în incinta Căminului pentru persoane vârstnice.

Peste 68.000 de persoane, un oraș  și 11 comune vor fi deservite de pompierii din acest punct de lucru, în care vor fi dislocate o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare și modul medical precum și de o ambulanță SMURD tip B2.

Localitățile ce fac parte din sectorul de intervenție al punctului de lucru sunt: orașul ROZNOV, comuna SĂVINEȘTI, comuna PIATRA ȘOIMULUI, comuna BORLEȘTI, comuna CÂNDEȘTI, comuna REDIU, comuna TAZLĂU, comuna ZĂNEȘTI, comuna PODOLENI, comuna COSTIȘA, comuna MĂRGINENI și comuna DOCHIA.

Discuţiile pentru înfiinţarea unui punct de lucru ISU Neamţ la Roznov au fost demarate spre finalul anului 2021 şi au pornit de la dorinţa de crea condiţiile pentru a reduce cât mai mult timpul de răspuns în cazul unor situaţii de urgenţă care puteau să apară în această zonă. În astfel de situaţii, minutele sau chiar secundele pot însemna vieţi salvate sau bunuri salvate. Din aceste considerente am dorit şi am reuşit să identificăm o construcţie ce aparţine primăriei, în incinta Căminului de bătrâni. Pentru a crea cele mai bune condiţii de desfăşurare a activităţii, a fost nevoie de lucrări de reparaţii şi de asfaltare a curţii interioare, iar aceste lucrări au fost finalizate în această lună. Aşa că în prezent putem spune că acest punct de lucru poate fi operaţionalizat şi mulţumim celor de la ISU Neamţ. Ca primar, aşa cum am mai spus, una dintre principalele preocupări este legată de siguranţa roznovenilor. Consider că este una dintre îndatoririle mele de edil să caut soluţii pentru a crea cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea activităţii reprezentanţilor instituţiilor care lucrează pentru siguranţa cetăţeanului. Din cele discutate cu reprezentanţii ISU, odată operaţional acest punct de lucru, am înţeles că se reduce timpul de intervenţie cu aproximativ 10 minute, pentru localităţile deservite. În situaţii de urgenţă cele 10 minute înseamnă enorm şi mă bucur că am găsit resursele necesare pentru a finaliza acest proiect.

Sari la conținut